Ai observat că au început să îți apară pete brune pe față, umeri și decolteu? De regulă, acestea apar în urma unei vacanțe petrecute sub razele soarelui, însă mai există și alte cauze care stau la baza fenomenului.
Citește în continuare de ce apar pete brune pe față și ce soluții există pentru depigmentarea pielii.
Pete brune pe față - cauze
Expunerea prelungită la soare și înaintarea în vârstă sunt principalele cauze care duc la apariția petelor brune pe față, dar și în alte zone ale corpului.
Și modificările hormonale din sarcină se numără pe lista factorilor care pot declanșa apariția petelor maronii pe corp. Totodată, aceste semne mai pot să apară și în caz de boli ale glandei tiroide ori ale ovarelor.
Medicamentele, procedurile beauty și cosmeticele cu acțiune fotosensibilizantă sunt alți vinovați care pot contribui la apariția petelor brune pe piele.
Altă cauză care trebuie luată în considerare este moștenirea genetică. Dacă unul dintre părinți ori bunici au suferit de melasmă, o afecțiune hiperpigmentară (rezultatul depunerii excesive de melanină – substanța naturală care conferă culoare părului, pielii și irisului), atunci crește riscul și pentru urmașii lor.
Poate fi prevenită apariția petelor brune pe față? Bineînțeles!
Dacă te numeri printre persoanele predispuse la apariția petelor brune pe față, trebuie să iei în calcul variantele de prevenție. Cum principalul factor declanșator îl reprezintă expunerea la soare, atunci primele măsuri trebuie aplicate în această sferă. Aplică produse cu factor de protecție solară înainte de orice expunere la soare, chiar și atunci când nu stai la plajă, ci doar ieși la o plimbare scurtă prin oraș. De asemenea, trebuie să ții cont de avertizarea specialiștilor și să aplici produse cu SPF (creme de față, fond de ten) și în restul anului. Numeroase studii au arătat că radiațiile solare UVA și UVB afectează pielea pe tot parcursul anului. Produsele cu factor de protecție acționează ca o barieră și blochează efectele radiațiilor ultraviolete.
Este indicat să eviți expunerea la soare în intervalul orar 10:00 și 16:00. Pentru a preveni apariția petelor brune pe față, poartă pălării de soare și șepci ori acoperă-ți fața cu o eșarfă/prosop atunci când stai la plajă.
Soluții pentru depigmentarea pielii
Deși ți-ai luat măsuri de protecție, totuși ți-au apărut câteva pete brune pe față? Nu te îngrijora fiindcă există soluții special concepute pentru depigmentarea pielii. Înainte, bunicile noastre foloseaua zeamă de lămâie și miere pentru albire și exfolire, însă acum există produse dermatocosmetice cu acțiune mult mai eficientă.
Îți prezentăm mai jos câteva produse care atenuează petele pigmentare:
Gelul depigmentant Vitix regulating are un mecanism de acțiune complet inovator prin capacitatea sa de a restabili echilibrul fiziologic între radicalii liberi și celulele epidermului (melanocite și keratinocite), datorită unui extract vegetal brevetat (EXTRAMEL®), bogat în agenți antioxidanți. Vitix® este un gel opac, non-gras, cu aspect ușor granulat. Microsferele din formula sa înglobează și protejează ingredientul activ vegetal care este deosebit de sensibil. Acesta este eliberat, după aplicare, la contactul cu pielea. Formula optimizată îmbunătățește activitatea produsului.
Crema de zi SPF 50+ Pigmentbio de la Bioderma ajută la reducerea producţiei de melanină și la stimularea reînnoirii celulelor pentru un efect de corecție și redare a strălucirii. Filtrele anti-UVA / UVB și vitaminele antioxidante C și E acționează în sinergie pentru a stimula acțiunea de iluminare și pentru a proteja pielea de semnele vizibile de îmbătrânire prematură. Vitamina PP asigură hidratarea pe termen lung.
Crema depigmentară Ivawhite de la Ivatherm creşte luminozitatea pielii, depigmentează vizibil, corectează şi previne hiperpigmentarea. Totodată, are efect antirid. Wonderlight™ reduce numărul de melanocite active şi inhibă producţia de melanină. Are eficienţă dovedită clinic împotriva petelor pigmentare şi a melasmei (teste in vivo). ET-VC™ (derivat de vitamina C) inhibă enzimele generatoare de melanină (TYR, TRP2), favorizând luminoziatea pielii.
Serul pentru depigmentare Ivawhite Ivatherm reduce hiperpigmentarea, iluminează şi uniformizează aspectul pielii. Produsul favorizează diminuarea petelor pigmentare şi previne reapariţia acestora. Care Active White TG (4n-butilrezorcinol) este unul dintre cei mai puternici inhibitori al enzimelor TYR şi al producţiei de melanină. CinderellaCare® stopează transferul de melanină şi previne pigmentarea pielii pe termen lung, în timp ce SCIRPUSOL® favorizează depigmentarea pielii şi îi îmbunătăţeşte luminozitatea (teste in vivo). Totodată, extractul de licorice inhibă enzimele implicate în producerea melaninei.
Descoperă toate produsele pentru depigmentarea pielii în rafturile online ale farmaciei ducfarm.ro.
Comentarii