Eritemul fesier este o afectiune comuna, intalnita destul de des in randul bebelusilor cu varsta de pana la 12 luni. Se caracterizeaza prin inrosirea pielii de pe fundul bebelusului, ceea ce ii aduce disconfort. Din fericire tratamentul pentru eritem fesier este foarte simplu.

Exista mai multe cauze ale aparitiei eritemului, de cele mai multe ori acesta apare atunci cand scutecul este schimbat rar, iar pielea bebelusului ramane in contact prelungit cu materiile fecale si/sau cu urina. De asemenea, scutecele prea mici, infectiile bacteriene, antibioticele, introducerea unor alimente noi in dieta bebelusului sau a mamei, folosirea unor produse noi sau pur si simplu sensibilitatea pielii pot irita pielea bebelusului.

Eritemul fesier se manifesta in zona scutecului - fesele - dar se poate raspandi si la coapse sau organe genitale. Pe langa inrosirea pielii, simptome eritemului fesier includ mancarimi, descuamari, leziuni si disconfort general ce face ca bebelusul sa fie agitat si sa planga. Daca nu este tratat la timp, zona inflamata se poate infecta.

Pentru a calma pielea inflamata, se aplica o crema pentru eritem fesier care are proprietati calmante, hidratante, antiseptice, antibacteriene, protective si regenerante (Sudocrem, Bepanthen), care trebuie aplicata in straturi subtiri, de 3-5 ori pe zi.

De asemenea, tratamentul eritemului fesier presupune o ingrijire deosebita a pielii bebelusului: scutecele trebuie schimbate de fiecare data cand este nevoie, fara a amana prea mult acest moment. Pielea trebuie curatata cu produse blande si apoi uscata prin tamponare usoara. De asemenea, dupa fiecare schimbare de scutec, se recomanda aplicarea unui produs hidratant: crema sau unguent. Spre exemplu, cremele cu vaselina si oxid de zinc sunt benefice pentru tratamentul eritemului fesier.

In acelasi timp, dimensiunea scutecelor trebuie aleasa corect, astfel ca acestea sa nu produca disconfort si iritatii.

Daca aspectul eritemului fesier nu se imbunatatește dupa câteva zile de tratament la domiciliu, apeleaza la ajutorul medicului pediatru.