Cum tratezi acasă arsurile solare

Zilele toride de vară sunt mai ușor de suportat atunci când ești la mare sau la piscină. Totuși, nu de puține ori, anume în aceste locuri te poți alege foarte ușor cu arsuri solare dureroase. Află în continuare ce trebuie să faci pentru a reduce disconfortul și pentru a ajuta pielea să se refacă mai repede.


Primul ajutor în caz de arsuri solare


Pentru a minimiza daunele provocate de razele ultraviolete, trebuie să acționezi imediat ce ai observat că pielea ta s-a înroșit. Primul pas pe care trebuie să îl faci este să reduci temperatura de la suprafața pielii:


1. Retrage-te la umbră.


Nu te mai expune soare, ci stai sub umbrelă și poartă o haină care să protejeze pielea arsă: cămașă, pălărie, pantaloni sau prosop.


2. Hidratează-te


Arsurile solare tind să concentreze toată apa din organism în zonele afectate, de aceea, pentru a evita deshidratarea, consumă cantități mari de apă imediat și în următoarele zile, până la refacere.


3. Spală-te cu apă rece


Răcorește arsurile solare cu ajutorul unui duș rece și rapid, care va ajuta la scăderea temperaturii pielii și la reducerea inflamației. Dacă nu ai accesa la o baie, poți folosi un spray cu apă termală, care va ajuta la calmarea și la hidratarea zonelor cu arsuri.

Tipuri de arsuri solare

Arsurile solare se împart în două categorii, în funcție de gravitate:


Arsuri solare de gradul I - în acest caz este afectată doar epiderma - stratul superior al pielii, care devine roșie, umflată și dureroasă.


Arsuri solare de gradul II - se manifestă prin apariția veziculelor cu lichid deoarece este afectat și următorul strat după epidermă, numit dermă. Veziculele cu apă nu trebui sparte. În cazul în care veziculele acoperă 20% din corp, apar stări de slăbiciune și leșin sau chiar febră, cere ajutor medical.


Cum să tratezi arsurile solare în funcție de simptome


Piele dureroasă, roșie, cu usturimi - După ce ai făcut un duș rece, aplică pe piele o cremă după plajă care va hidrata și va grăbi regenerarea pielii arsă de soare. La nevoie, poți să iei o aspirină sau un ibuprofen pentru a calma durerea și a reduce inflamația.


Piele cu vezicule - Se acoperă pielea cu comprese reci sau cu o cremă hidratantă cu panthenol. Veziculele nu trebuie sparte ci lăsate să se spargă singure, caz în care se curăță zona cu apă cu săpun, apoi se aplică un unguent cu antibiotic (Baneocin) și se acoperă zona cu tifon steril.


Piele cu mâncărimi. Dacă te confrunți cu acest simptom care nu dispare după aplicarea unei creme pentru arsuri (RaniSeptol), cere la farmacie un unguent cu hidrocortizon sau ia o un antihistaminic.


Pielea care se cojește. În procesul său de regenerare, pielea va începe să se cojească. Folosește cremă epitelizantă care va grăbi repararea pielii, regenerând țesuturile deteriorate. De asemenea, poți folosi o cremă cu aloe vera.


Pe măsură ce pielea se vindecă, aceasta nu va mai avea culoare roz sau roșie. O arsură solară ușoară se va reface în câteva zile, în timp ce o arsură solară severă, de gradul II, poate să aibă nevoie și de câteva săptămâni pentru vindecare.


Sursa foto: www.vecteezy.com

Comentarii