Biofen Forte 400mg, 16 capsule moi, Biofarm

29,00 RON
Costurile de livrare nu sunt incluse
EAN 5944704014374

Acesta este un medicament OTC (eliberat fără prescripție medicală). Conform legislației în vigoare, medicamentele OTC pot fi comandate online exclusiv de persoane fizice care au împlinit vârsta de 18 ani, în calitate de pacienți și consumatori finali. Pentru procesarea comenzii, este necesară completarea secțiunii „Informații OTC” de la finalul comenzii.

Achiziționarea acestui produs se face exclusiv prin plata cu cardul bancar.

Informatiile si imaginile produselor sunt furnizate de producatori si distribuitori si sunt actualizate periodic. Acestea pot sa difere de produsul fizic in cazul in care producatorul modifica ambalajul, eticheta sau informatiile aferente produsului. Inainte de utilizare, verificati informatiile inscrise pe ambalaj si, dupa caz, prospectul produsului. In cazul unor diferente, prevaleaza informatiile de pe produsul fizic. Daca observati o neconcordanta, va rugam sa ne contactati. Imaginile produselor sunt cu titlu de prezentare.

Descriere

Biofen Forte 400 mg, Biofarm, este un medicament fără prescripție medicală, sub formă de capsule moi, care conține ibuprofen. Aparține grupei antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS), utilizate pentru ameliorarea durerii, inflamației și febrei.


Indicații 

Este indicat adulților și copiilor cu vârsta peste 12 ani pentru ameliorarea durerilor de intensitate ușoară până la moderat severă:

  • dureri de cap, inclusiv migrene;
  • dureri de spate și musculare;
  • dureri dentare;
  • dureri articulare;
  • dureri menstruale.

Se utilizează și pentru febra asociată răcelii sau gripei.


Mod de utilizare

Adulți și copii cu vârsta peste 12 ani: o capsulă moale, corespunzătoare la 400 mg ibuprofen, administrată la intervale de 4–6 ore.

Doza maximă este de 3 capsule moi, respectiv 1200 mg ibuprofen, în 24 de ore.

Capsulele se înghit întregi, cu un pahar cu apă, preferabil după masă. Nu se mestecă.

Utilizați cea mai mică doză necesară pentru ameliorarea simptomelor, pentru cea mai scurtă perioadă. Dacă după 3 zile nu vă simțiți mai bine sau vă simțiți mai rău, adresați-vă medicului.

Medicamentul este contraindicat copiilor sub 12 ani. La vârstnicii cu insuficiență renală sau hepatică, dozele trebuie stabilite individual de medic.

Nu luați o doză dublă pentru a compensa o doză uitată. În caz de supradozaj, adresați-vă imediat medicului sau celui mai apropiat spital.


Compoziție

Fiecare capsulă moale conține ibuprofen 400 mg.

Celelalte componente sunt: hidroxid de sodiu (E524), apă purificată, macrogol 400, gelatină (E441), sorbitol lichid parțial deshidratat (E420) și colorant roșu amaranth (E123).


Precauții 

Nu utilizați Biofen Forte:

  • dacă sunteți alergic la ibuprofen, alte AINS sau la componentele medicamentului;
  • dacă ați avut astm, bronhospasm, angioedem, rinită sau urticarie după aspirină ori alte AINS;
  • dacă aveți ulcer gastroduodenal sau hemoragie gastrointestinală recurentă, active ori în antecedente;
  • în insuficiență cardiacă, renală sau hepatică severă;
  • dacă aveți sângerări active, tulburări de formare a sângelui de cauză necunoscută, lupus eritematos sistemic sau alte colagenoze;
  • în deshidratare severă.

Consultați medicul înainte de administrare dacă aveți boli intestinale, afecțiuni renale sau hepatice, astm, alergii, tulburări de coagulare ori dacă ați suferit recent o intervenție chirurgicală majoră.

Interacțiuni: informați medicul sau farmacistul despre toate medicamentele utilizate. Sunt relevante alte antiinflamatoare, aspirina, anticoagulantele, antiagregantele, corticosteroizii, unele antidepresive, digoxina, fenitoina, litiul, metotrexatul, diureticele, imunosupresoarele, antidiabeticele și anumite antibiotice sau antifungice.

Sarcină și alăptare: cereți sfatul medicului înainte de utilizare și nu începeți administrarea din proprie inițiativă în aceste situații. Medicamentul poate afecta temporar fertilitatea feminină.

Conține sorbitol: consultați medicul dacă aveți intoleranță la anumite glucide. Colorantul roșu amaranth poate provoca reacții alergice.

Nu se recomandă consumul de alcool și fumatul în timpul tratamentului. Nu conduceți vehicule dacă apar amețeli, somnolență, vertij sau tulburări de vedere.

Reacții adverse: pot apărea arsuri gastrice, dureri abdominale, greață, vărsături, indigestie, flatulență, diaree sau constipație. Persoanele vârstnice prezintă un risc crescut de reacții adverse.

Opriți administrarea și solicitați imediat ajutor medical dacă apar scaune negre, vărsături cu sânge, dureri abdominale puternice, dificultăți respiratorii, umflarea feței sau gâtului ori erupții severe cu vezicule și descuamare. Consultați imediat medicul dacă apar sau se agravează semnele unei infecții.


Prezentare

Cutie cu 16 capsule moi, în 2 blistere a câte 8 capsule.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original, pentru protecție împotriva umidității. A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor.

Detalii

EAN
5944704014374
Categorii
Brand
Forma de prezentare
cutie 16 capsule
Mesaj informativ OTC

Acesta este un medicament OTC (eliberat fără prescripție medicală). Conform legislației în vigoare, medicamentele OTC pot fi comandate online exclusiv de persoane fizice care au împlinit vârsta de 18 ani, în calitate de pacienți și consumatori finali. Pentru procesarea comenzii, este necesară completarea secțiunii „Informații OTC” de la finalul comenzii.

Achiziționarea acestui produs se face exclusiv prin plata cu cardul bancar.

Farmacia Ducfarm face eforturi permanente in vederea actualizarii informatiilor produselor pe site. In cazul in care farmacia nu este informata in prealabil de modificarea informatiilor, pot exista situatii in care informatiile produselor sa difere. Se recomanda consultarea cu atentie a ambalajului si prospectului produselor inainte de utilizare.

Ce spun clientii

Detii sau ai utilizat produsul?
Posteaza review